Hydro PTM+: Inovație de la FSP și Bitspower într-o sursă de 1200W răcită cu lichid

Sursă complet modulară, cu iluminare LED, cabluri tip panglică, Certificare 80 PLUS® Platinum

7 Februarie, 2018 – Taipei, TaiwanFSP, unul dintre cei mai importanți producători de surse de alimentare din lume, lansează pe piață cea mai nouă și inovativă sursă din portofoliul său, Hydro PTM+. După lansarea inițială ce a avut loc în cadrul târgului Computex 2017, unde a primit numeroase aprecieri din partea entuziaștilor de hardware și gaming, Hydro PTM+ 1200W este pregătită să își gasesca locul în sistemele de gaming din întreaga lume. Hydro PTM+ a fost dezvoltată în colaborare cu Bitspower astfel devenind posibilă o sursă răcită cu lichid, care excelează atât prin eficiență, putere cât și prin capacitatea de transfer termic. Sursa poate urca la 1400W atunci când folosim răcirea cu lichid, iar în condițiile unei încărcări de sub 50% Hydro PTM+ funcționează în mod pasiv fiind astfel complet silențioasă. Pe lângă capabilitățile electrice și soluția inovativă de răcire adoptată, Hydro PTM+ se adaptează cerințelor oricărui împătimit de jocuri venind cu un design modern. Compatibilitatea cu Asus Aura Sync pentru suportul iluminării RGB împreună cu arhitectura complet modulară a cablurilor tip panglică fac din Hydro PTM+ prima sursă care îmbină cu adevărat puterea, răcirea și aspectul.

Precomandă ediție limitată

FSP și Bitspower au creat o ediție limitată de 500 bucăți a lui Hydro PTM+ pentru entuziaștii răcirii cu lichid dar și pentru modderi, acestea fiind disponibile numai pentru precomandă. Primele 500 de precomenzi vor primi cabluri FSP sleeved individuale cât și un kit AIO Bitspower ce include pompă, radiator și un ventilator cu LED de 120mm, lichidul de răcire nefiind inclus.

Precomanda se poate face aici:
http://www.fsplifestyle.com/product/en-liquid-cooled-hydro-ptmplus/limited_edition.html

Componente japoneze de cea mai buna calitate, putere de până la 1400W

Pentru construirea lui Hydro PTM+ s-au folosit cele mai bune componente. Condensatorii electrolitici 100% japonezi susțin o putere constantă și au o viață prelungită comparativ cu alte soluții. Arhitectura interioară este single-rail 12V și se bazează pe un convertor DC-DC ce oferă o eficiență sporită dar și stabilitate voltajelor. Aceasta permite atingerea eficienței ridicate de 92%, 80 PLUS ® Platinum, cât și implementarea unor protecții OCP (supracurent), OVP (supratensiune) sau OTP (supraîncălzire). Când consumul sistemului și temperatura interioară cresc, sursa poate fi răcită de un singur ventilator FDB de 135mm, care începe să se învârtă la o încărcare de peste 30%. Când sursa este răcită cu lichid, Hydro PTM+ poate susține până la 1400W în timp ce ventilatorul rămâne oprit până la o încărcare de 50%.

Hydro PTM+ Concurs de Modding

FSP a invitat modderi cunoscuți din întreaga lume pentru a arăta în practică supremația răcirii cu lichid. Datorită acestei noi abordări, modderii au putut răci cu lichid nu numai procesorul și placa video dar și sursa de alimentare dând naștere astfel unor sisteme din ce în ce mai creative și mai performante.

Disponibilitate

FSP Hydro PTM+ este disponibilă imediat la un preț recomandat de EUR 688.

Sursa și Video

http://www.fsplifestyle.com/product/en-liquid-cooled-hydro-ptmplus/feature.html
https://youtu.be/Y47ahq8B7hE

Pentru mai multe informații despre produs, vă rog să vizitați:

FSP Group website oficial: www.fsp-group.com
FSP Group Brand Product website: www.FSPLifestyle.com
FSP Blog: blog.fsp-group.com
Facebook: www.facebook.com/FSP.global
LinkedIn: www.linkedin.com/company/1842554

Despre FSP

Fondată în 1993 și unul dintre cei mai mari producători de surse de alimentare din lume, FSP Group (3015: Taiwan) întrunește cerințele variate ale utilizatorilor prin intemediul unei echipe R&D de 400 oameni, având o capacitate mare de producție cât și linii de producție avansate. Cu peste 480 de modele certificate conform standardelor 80 PLUS, lider mondial la acest capitol, FSP oferă utilizatorilor tehnologii eco-friendly ce permit atât protejarea mediului înconjurător cât și crearea unor produse de calitate.

Despre Bitspower

Bitspower a fost fondată în 2001 și încă de atunci s-a angajat în dezvoltarea produselor răcite pe apa. În prezent Bitspower a devenit un jucător important pe această piață în continuă creștere a modding-ului, păstrând entuziasmul și inovația care i-au consacrat. Fitting-urile dezvoltate de aceștia au fost dintotdeauna dorite și apreciate de cunoscătorii de răcire pe apă.